Pupa şi prora şi-au revenit

Cu ceva vreme în urmă scriam asta. acum scriu asta. poate într-o bună zi voi scrie asta. pînă una alta, revin în apele mele, ape ce mă vor duce pe culmi liniştitoare.

ionion

“Lost END found” sau “Epopeea ciorapului buclucaş”

E noapte. tocmai ce am plecat de pe zacht yacht futu-i y-u mă-sii în cel mai mare secret şi am ajuns la acelaşi obscur net cafe unde, fiind client fidel de o zi, am acces gratuit acum, cu dorinţa de a vă împărtăşi, dar nu ca popa, o mică povestioară scurtă. plus că mi-am zis să n-o mai deranjez pe Petruţa la ora asta. deci să-i dau drumul căci mi-e cam somn şi mîine vreau iar să party hard cu multele gagici de aici.

Astă seară, în lipsa Petruţei, Miezul a trebuit să spele rufele la maşină. zis şi făcut. toate bune şi frumoase, pînă la întinsul rufelor, căci o gravă problemă a fost conştientizată de brainstormingul ad-hoc al tipilor tari. şi întrebarea care se găsea pe buzele tuturora era: unde dracu a dispărut un ciorap? atunci ne-am dat seama că ne confruntăm cu o problemă mai mult decît problematică, ba mai mult supărătoare şi misterioasă. unde căcat dispar ciorapii? şi culmea! tot timpul în mod misterios dispare doar unul singur. din cele 3 perechi de ciorapi ale lui Miezu [căci nu ştiu de ce dracului nu le-a spălat şi pe ale noastre, dar asta e altă poveste] au mai rămas doar 5 ciorapi [3×2=6; 6-1=5 q.e.d.]. apoi ne-am gîndit fireşte că îi poate lua cu rîndul. am găsit chiar şi un algoritm destul de isteţ: combinări de cinci luate cîte două! rămîne de văzut cum îl va pune în aplicare zilele următoare şi vom relata eventualele erori de compilare.

P.S. nu mi-am vîndut rinichiul. l-am vîndut pe cel al unui cubanez. :]

ionion

Les trois gros

Dar, cînd numai ce se credeau în siguranţă, le lovi o durere cruntă în spate.

-Staţi fetelor!.. nu mai pot să alerg.. răspunse cu ultimele puteri Carmelita.
-Ce s-a-ntîmplat? ce dracu, nu poţi ţine pasul cu noi? vrei să ajungi mare sau nu? o mustră rece Isaura.

Esmeralda se uită întrebătoare şi-şi şterse mucii din nas. atunci realiză ce însemna asta pentru ea.

-Dar sînt deja mare! spuse cu jumătate de gură Carmelita.
-Nu la asta mă refeream! hai termină-te cu prostiile şi pune-ţi pantofiorii cu aripioare, Hermes ce eşti! o răţoi din nou Isaura, dîndu-şi ochii peste cap de data asta.

Fetele îşi reluară alergatul isteric, de parcă le-ar fi fugărit un cîine bolnav şi turbat sau mai ştiu eu ce creatură jidovă. deodată, în urma lor apăru un cîine făcînd spume la gură ce începu a le urmări de parcă ar fi fost ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit în viaţa asta.

-Cred că ne urmăreşte cevaa! zise speriată Carmelita, dar neputîndu-se întoarce în spate.
-Cred că eşti cam proastă! e doar cîinele vecinului. nu-l vezi şi pe domnul Vasilescu în spate cum aleargă şi el şontîc-şontîc?
-Hei, dar ce e aia un şontîc? întrebă nevinovată Esmeralda.
-Vai, vai.. dacă n-ai avea banii pe care-i ai, n-ai avea ce dracu să caţi pe lîngă mine. norocul tău că eşti bogată, că altfel lingeai demult blidele, fiind proasta vreunui cine ştie ce ciudat de grup, altul decît ăsta, o apostrofă strajnic Isaura.

Domnul Vasilescu, care nu mai era demult un tînăr june prim, le ajunse din urmă şi, cu burta săltîndu-i în sus şi-n jos în ritmul paşilor, le dădu bună ziua fetelor.

-Ziua bună, fetelor!
-Bună ziua şi dumneavoastră, domnule Vasilescu! răspunseră ele într-un glas.
-Cum merge? insistă domnul Vasilescu, făcîndu-se că este curios.
-Păi nu vedeţi că alergăm? ce să meargă? îl repezi Esmeralda repede, fără vreun fel de urmă de ironie sau sarcasm.

Isaura, care conducea plutonul în fruntea lui, se opri pe margine. se repezi la lada cu bunătăţi şi, în loc să scoată de acolo o sticlă cu apă pentru hidratare, săltă din ea o şaormă dublă king size mare fără maioneză bineînţeles, căci era la cură. începu să o soarbă pe loc, sugînd ketchup-ul şi varza tăiată fîşii din ea. cînd o luă de la gură şi mestecă, se observară urmele de muştar de deasupra şi dedesubtul buzelor păroase. cei trei rămaşi încă în cursă trecură pe lîngă ea, salivînd cu subînţeles.

-Uite de asta nu o să intri tu la Academie. crezi că dacă mănînci o să mai creşti centimetrul ăla care îţi lipseşte să-ţi vezi visul cu ochii? mira-m-ar tare.. se luă iar de ea Carmelita, înghiţind în sec.
-Hai sictir! mai vedem noi cine rîde la urmă la vară, după admitere! se sclifosi toată, cioflăind şaorma, Isaura.

Domnul Vasilescu se opri şi el pe margine. “Grasele dracului!” îşi spuse el ca pentru sine-şi, îşi puse cîinele în lesă şi plecă numaidecît. Esmeralda se uită lung în urma lui şi rămase pe loc.

-Crezi că o ploua mîine? se întrebă scurt Isaura după ce înghiţi şi ultima picătură de şaormă.
-Posibil.. concise, analizînd cerul purpuriu, Carmelita.

ionion

Bilete de adio: biletul numărul 87

Sex: masculin

Vîrsta: între vîrste

Sinucidere prin: spînzurare de conducta de gaze cu şiretul stîng de la başcheţii negri Converse All-Stars model clasic

Loc: bucătăria proprie

Motive: să devină un star pe Blogul tipilor tari

Bilet de adio: “Aşa cum am scris şi în testament, nu vreau să-mi las moştenire averea copiilor mei, ci celor trei tipi tari care mi-au deschis orizonturile şi m-au făcut să mă gîndesc şi să trăiesc la intensitate maximă. Sper totodată ca, pe lîngă mansion-ul meu, asistentele personale şi cele 3 milioane de euro pe care le vor primi, să nu mă uite şi să-mi aducă acest mic ultim omagiu, de a publica acest bilet al meu pe blogul lor. Adio tipilor tari! O să vă citesc din ceruri, promit! Să ştiţi că v-am iubit pe toţi.. pe rînd..”

ionion