Răzbunarea se întoarce II

Virgil muscă despre imnuri și ozi.

eram într-un vis și era parcă totul într-un viitor apropiat, dar totul era practic schimbat foarte brusc. noi eram organizați în mai multe găști și am văzut într-un bar 4 tipi dintr-o altă gașcă care erau foarte dramatici, ce se bucurau că le mergea bine. a intrat un tip mega serios oarecum dubios, demn, la costum, ăia fiind niște impresari pe beri ieftine, apoi el s-a prezentat: “Sînt grăsuțul; domnul grăsuțul.” imediat, impresarii au început să ceară îndurare, să se umilească. dar dormul grăsuțul a fost no mercy și i-a chinuit, i-a distrus. primilor doi le-a oferit o moarte ușoară; le-a omorît familiie în fața ochilor lor și apoi au fost și ei împușcați în cele din urmă, oarecum prea intens cînd vezi că-ți moare familia pentru propria ta igonoranță. intens, dar scurt. demn, dar fără nicio altă suferință fizică. ceilalți doi au avut parte de o moarte cruntă. au fost legați pe o masă înclinată și au fost supuși la chinuri cumplite. le-au fost tăiate degete, organe genitale, păr și piele arse și numeroase alte traume fizice. în timp ce erau supuși la această tortură ei cam vedeau în fața ochilor lor un cor mixt care, mixt fiind, cînta pe mai multe voci: “CI-NE-VA A-FU-TUT-UN-CAL-ÎN-PIZ-DĂ!!” la infinit.

ionion

Interviu cu Cocolino

– Salut! Cine eşti?! Nu te cunosc!
– Bună! Eu sunt ursuleţul Cocolino.
– Aha. Şi…cu ce te ocupi tu?
– Păi… cu spălatul.
– Ah, ok! Got it! Speli bani. Mafie! Da, da, da!
– Nu, nu, nu! Ai înţeles greşit. Cu spălatul propriu-zis de rufe.
– Ah… Dar de ce ar face un urs aşa ceva?
– Pe scurt, dereglări neurohormonale.
– Şi mai pe lung?
– Păi când eram mai micuţ…
– Că acum eşti mare rău…
– Ţi-am zis. Dereglări neurohormonale.
– Mda. Continuă!
– Deci, când eram mai micuţ…
– Că acum eşti mare rău…
– Nu crezi că ar trebui să depăşim acest infinite loop legat de înălţimea mea?
– Ba da, desigur! Hai, continuă! Spune-ne povestea ta pe scurt. Pe scurt?! Get it?!
– Mda, în fine! Când eram mai micuţ…
– Că acum eşti ma..
– Ok, am priceput! Termină! Când eram mai tânăr, na poftim, mămicuţa mea m-a părăsit într-o căsuţă de oameni nespălaţi. Şi am dezvoltat un micuţ comportament obsesivo-compulsiv şi am început să spăl rufe într-una.
– Nu crezi că ai o problemă cu diminutivele?
– Dereglări neuroho…
– Da, da, da, dereglări neurohormonale! Continuă să crezi asta! Dar continuă-ţi povestea, te rog.
– Păi cam asta e. Aşa am început şi iată-mă aici, un ursuleţ de afaceri de succes cu propria linie de balsam.
– Îhâm… Şi cum se numeşte balsamul?
– Cocolino.
– A, mai eşti şi megaloman? Mdea… Dar totuşi! Eşti de apreciat! Adică… ai pornit de jos şi iată unde ai ajuns! Cu siguranţă că ai avut un motto după care te-ai ghidat toată viaţa. Care este acest motto?
– “Cocolino. O face moale şi pufoasă!”
– Ah, drace! Îmi pare rău, sincer!
– Nu înţeleg…
– Păi eşti impotent, nu?
– Nu, nu, nu, ai înţeles greşit! A fost ideea celor din departamentul de marketing.
– Ah, stai! Ştiam eu că te cunosc. Tu eşti ursuleţul pe care vor să-l linşeze cei din AMVR!
– AMV ce?
– Asociaţia Masculilor Virili din România! Da! Şi, scuză-mă, dar au şi motive. Adică să recapitulăm! Eşti un ursuleţ cu dereglări neurohormonale, comportament obsesivo-compulsiv, megaloman, impotent şi complexat de înălţimea lui!
– Auzi, ştii ceva! Eu m-am săturat de asta! Eu plec! Mă cac în el de interviu!
– A, şi sindromul Tourette… Interesant! (am zis eu şi am notat totul pe un carneţel, la fel ca un rafinat psiholog).

Postuit de lunaticu

Interviu cu Perspicace

Nu întrebaţi cum, dar l-am convins pe Perspicace să-mi acorde cîteva minute din ceasul lui.

Lambda [adică eu, intervievatorul]: “încep prin a spune că tot ce discutăm este înregistrat pentru verificarea datelor şi cercetări ulterioare. nimic din ce declari nu te incriminează. ţi se garantează confidenţialitate deplină şi nu ţi se cere să-ţi dai numele sau să semnezi vreo declaraţie. de acord?” [mersi Radu Paraschivescu!]
Perspicace: loveşte-mă!
Lambda: tu eşti Perspicace, da?
Perspicace: aşa.
Lambda: eşti perspicace?
Perspicace: deseori da.
Lambda: bun. te simţi bine? e totul O.K.?
Perspicace: să zicem.
Lambda: cum vezi lumea din lumea ta, de acolo?
Perspicace: ca o păpădie ^_^
Lambda: cîte kile ai?
Perspicace: 70 xD
Lambda: mama ta ştie ce faci?
Perspicace: da. cred..
Lambda: îţi plac balenele?
Perspicace: nu.
Lambda: de ce?
Perspicace: că sînt mari şi inutile.
Lambda: dar poneii?
Perspicace: da ^_^
Lambda: culoarea preferată? VERDE cumva?
Perspicace: nu neapărat. şi verde.. şi roşu.. mai degrabă verde chill xD
Lambda: care film din seria “Batman” ţi-a plăcut cel mai mult, referindu-te strict la rolurile lui Batman?
Perspicace: greu de spus. pentru că toate erau la fel din cauza actorilor.
Lambda: în supă iti plac tăieţeii sau literele [fideaua alfabet]?
Perspicace: tăieţeii.
Lambda: îţi place basu’?
Perspicace: da.
Lambda: trupă preferată?
Perspicace: căcat.. greu să mă decid..
Lambda: gen de muzică?
Perspicace: psychedelic.
Lambda: tragi des?
Perspicace: să trag ce?
Lambda: crezi în dumnezeu?
Perspicace: nu.
Lambda: dar în Maria Fecioară?
Perspicace: nu.
Lambda: ai mîncat melci?
Perspicace: nu.
Lambda: cum au fost?
Perspicace: prea tari.
Lambda: personalitate istorică marcantă preferată?
Perspicace: căcat.. nu întrebi asta..
Lambda: ai prieteni?
Perspicace: da ^_^
Lambda: dar bff-s?
Perspicace: da ^_^
Lambda: îţi pasă de copiii din Africa?
Perspicace: nu.
Lambda: te-ai aduna împreună cu alţi ecologişti purtînd tricouri albe şi şepcuţe pentru a strînge hîrtiile dintr-un parc cu beţişoare cu baionetă în vîrf, dînd apoi interviuri pentru mass-media ca să vadă lumea cît de arzătoare e dorinţa voastră de a salva planeta?
Perspicace: nu.
Lambda: ce crezi despre încălzirea globală?
Perspicace: MINCIUNĂ!
Lambda: un mesaj pentru fani?
Perspicace: da 🙂
Lambda: îţi place?
Perspicace: nu.
Lambda: îţi mulţumesc!
Perspicace: ^_^

ionion

Interviu cu Ciocolata!

Tin sa mentionez din ştart ca nu e un interviu.

Ciocolata e geniala. mi-a dat cea mai tare idee. desigur ca n-o s-o impartasesc cu niste ciudati ca voi, fireşte. o s-o tin numai pentru mine. pentru mine si jurnalul meu secret.

Draga Jurnalule,

Ciocolata e geniala. mi-a dat cea mai tare idee. desigur ca numai tie pot sa ti-o impartasesc, pentru ca tu esti Jurnalul meu secret pe care nimeni nu il va citi in afara de mine. am intrebat-o pe Ciocolata ce idee mi-ar putea da si mi-a spus ca nu are nici o [scris impreunat, nu despartit] idee despre ce idee ar putea sa-mi dea la ora aia. dar mi-a spus ca daca o sa revin la ora ailaltă, imi va putea da un raspuns mai coerent.

Acum Ard De Nerăbdare sa astept sa vad ce imi va zice. care va fi raspunsul ei? oare ce idee imi va da? TAM! TAM! TAM! ci! ci! ci!.. VOM ŞTI!

Imi place Ciocolata. 🙂

ionion

Interviu cu Fa#

Să vă văd!

E ciudat sa intalnesti si sa te izbesti de atatea pareri, curente, curenţi, torenţi, µtorrenţi si alte cele ale caror singur si unic scop este doar acela de a-ti bombarda creierul cu informatii inutile si nefolositoare. iar acum ca am si un intro la articol ma pot desfasura in voie, nu ca cele ce vor urma n-ar avea strop/pic de legatura cu ceea ce tocmai am spus.

L-am intalnit intamplator pe un tip, Fa# ii zice lui, de treaba tipul. am stat vreo 2 minute de vorba cu el si apoi am meditat asupra celor spuse de el.

Jî [acelasi Jî, care nu stiu de la ce vine, dar imi place cum suna]: si? care mai e viata ta?
Fa#: e bine..
Jî: unde stai?
Fa#: depinde din ce punct de vedere privesti. cateodata sant primul din al doilea mănunchi de clape negre. sau al doilea fret pe ultima coarda [aia a mai groasa]. e mai complicat..
Jî: cate kile ai?
Fa#: da.
Jî: profesorii ce-ti ziceau?
Fa#: ma gustau de obicei. aia de muzica mai ales. era feşăn..
Jî: si colegii?
Fa#: nu prea.
Jî: povesteste-mi ceva despre mămica ta..
Fa#: mama era tare la vremea ei. acum nu stiu.
Jî: te simti bine in pielea ta?
Fa#: e ok.
Jî: un mesaj pentru fani?
Fa#: Îmi place!
Jî: Îţi mulţumesc!
Fa#:

ionion