Lumea e ciudată

Lumea e ciudată. Da, știu, v-am spus asta deja din titlu. Dar mi-am adus aminte că am citit recent un articol pe un blog scris de o pseudofocă lipsită de viață socială, în care se vorbea de reguli care să-ți facă posturile mai interesante. Și printre ele era și chestia asta: să repeți în prima propoziție ce ai spus în titlu. Așadar, lumea e ciudată.

De ce e ciudată, mi-e greu până și mie să vă spun. Însă sunt ciudați și ciudați. Iată [drumroll]:

1. Ciudatul care nu vorbește – el e până la urmă chiar ok. Sau cel puțin aproape de ok. El nu vorbește. Ceea ce nu te obligă să vorbești cu el. Stă și-și fumează țigara liniștit în colțul lui fără să zică ceva. Asta dacă fumează, deși de cele mai multe ori nu. Și atunci când nu fumează, devine un pic enervant: își aruncă ambalajele de la pai, de la suc, etc. exact în scrumiera ta de fumător.

Adică pula mea, cât de greu e să ții minte că fumătorii au o singură regulă: NU ARUNCI CĂCATURILE TALE ÎN SCRUMIERA MEA! Atât. e o singură regulă și sfântă. Dar, în fine, să trecem peste. Nu poți să-l cerți, că ți-e milă, mă!

Ciudatul care nu vorbește de cele mai multe stă cu privirile pe alții, ascultă ce zic alții și râde când vede că și alții râd: dar atunci râsul lui nu face altceva decât să sune a pufăit, un fel de „Hâ!” (chestie caracteristică tuturor ciudaților).

Când e întrebat de ce nu vorbește, există un singur răspuns: „Mie îmi place să ascult!”. Să mori tu?! Hai nu zău? Du-te la teatru dacă îți place să asculți. Dacă încerci să te bagi cu el în seamă prea mult, o să-l faci să tresară de spaimă și să fugă ca o căprioară pe care a pus ochiul Țiriac.

Abordarea cea mai potrivită este să-l lași în lumea lui și să-l mai întrebi câte ceva neimportant din când în când, ca să nu se simtă total neglijat, cum ar fi: „Luni avem seminar la X, nu?” deși vădit că știi răspunsul la întrebare.

2. Ciudatul care vorbește prea mult. Mult, mult prea mult – este cu mult, mult mai enervant decât ciudatul care nu vorbește. Pentru că spre deosebire de el, are tendința să întrerupă discuții cu adevărat interesante. Exemplu:

Tu/interlocutorul tău: Da, știu că Stanley Kubrick a făcut și Eyes Wide Shut, dar nu poți să-l compari vreodată cu A Clockwork Orange.
Ciudatul: A văzut cineva ultimul Piranha 3D?!?!?!?!

Say what the f…?!

Este enervant, pentru că de cele mai multe ori reușește să-și facă numărul. Atenția este captată de el și e necesar să stai să-i asculți întreaga poveste. Are glasul strident și vorbește tare și nu ai cum să-l faci să tacă. Ai grijă mare, îți zic! O dată ce și-a început povestea, nu îl mai poți opri!

Există însă o metodă ușoară și rapidă de a-l pune cu botul pe labe. E nevoie de level pentru asta și de un minim skill de agility. Trebuie să fii atent și să îi tai vorba din scurt, ÎNSĂ înainte de a-și termina propoziția. Iată:

Ciudatul: A văzut cineva ultimul Pira…
Tu: Aha! Și, după cum spuneam, Kubrick…

De cele mai multe ori, are un orgoliu atât de mare încât o să tacă îmbufnat toată seara. Point taken! Elementary, my dear Watson!

3. Ciudatul pentru care liniștea e penibilă – el e lipsit de orice pericol. Singura problemă e că o să pleci cu dureri de cap după ce l-ai întâlnit pe el. E genul de om care după ce ai vorbit o oră într-una despre tot ce se poate (filme, muzică, cărți, politică, fizică nucleară, istorie, grași, handicapați) și vine apoi un moment de 30 de secunde de tăcere în care creierele tuturor trag o sănătoasă gură de oxigen, el vine și îți frige indubitabil replica: „Hai să găsim un subiect de discuție, că e prea multă tăcere! Hai să vorbim!”.

În momentul în care încerci să-i explici că liniștea e bună, că e un moment plăcut între doi oameni, pe care amândoi ar trebui să-l savureze, el contracarează: „Nu, când e liniște, înseamnă că cei doi au terminat toate subiectele și atunci nu mai au despre ce să discute. Deci nu mai au de ce să se vadă vreodată.”. OMFG, LOL, ROFL, OMG, ROFLMAO, FUBAR!

Degeaba vei încerca să îi explici anumite amănunte care sunt, până la urmă, la mintea cocoșului, el nu și nu, bietmen, bietmen! Ai două opțiuni: accepți să vorbești în continuare despre tot felul de căcaturi care chiar, dar chiar, nu te interesează și te rogi să scapi mai repede de acolo. Dezavantaj? Durere mare de cap.

Sau a doua variantă, dar pentru asta ai nevoie de level, tati! Level mare! Skill-uri necesare? Agillity – 50, Resist Magicka – 80 %, Illusion – 45, Big Balls – infinit. Ce trebuie să faci? Ei bine, după ce el își expune toată nebunia cu tăcerea și că cei doi n-ar trebui să se mai vadă, tu îi spui: „Păi ok, ce rost mai are atunci să mai vorbim?” și pleci fără să te uiți în spate. Ahhh, priceless!

4. Ciudatul cu personalități multiple – oho, asta e o adevărată provocare. Până și pentru noi, Grand Masteri în ale ciudaților și cum să-i eviți, el devine o adevărată provocare. De ce? Reiese din titlu. E genul de ciudat care știe să joace teatru. Și-l joacă bine. Dacă vrei, pentru tine e azi profesor de fizică și mâine pentru altul inginer pe șantier. La fel de bine, nu-i e teamă să joace roluri multiple în fața acelorași persoane. Tocmai de aceea, e plăcut foarte ușor și e foarte greu să scapi de el. E amuzant sau cel puțin se face amuzant. E volubil, radiant. Tricky, nu-i așa?

Pe lângă toate astea, e și bine informat, așa că e greu să-l prinzi cu mâța în sac. De fapt, bine informat e mult spus. Cunoaște multe informații care pe mulți dintre noi nu ne interesează, dar, în lipsă de cunoștință, nu poți să-l contrazici. Spre exemplu, cui dracului îi pasă cât la sută din populația globului nu are apă potabilă?

Dar, hei, de asta sunt Toți Tipii Tari aici. Noi o să vă învățăm cum să scapi de el. Ești gata? Sigur? Ei, bine, iată cum se face:

a. Mai întâi de orice, e nevoie să-l accepți așa cum e
b. Începi să-l studiezi cu atenție, să vezi cum se comportă, cum vorbește și mai ales ce vorbește
c. Bagi totul la dosar
d. Încerci să aduci în discuție aceleași subiecte ca și în alte dăți, cu obiectivul de a observa orice schimbare în opiniile lui (are tendința de a-și schimba părerile ușor)
e. Începi să mai arunci câte o idee pe aici, pe acolo legat de schimbările de opinie (e bine să începi doar când sunteți voi doi)
f. Iar ultimul punct este și cel mai dificil. Trebuie să fii pregătit, pentru că e posibil să urmeze un epic battle. De ce ai nevoie? De multe persoane. Minim 5, 6. Iar atunci, în momentul când el își dă cu părerea altfel decât a făcut-o cu altă ocazie și când tu ești sigur că vei învinge pentru că ai la dosar destule informații, de abia atunci lovești. Îl privești zâmbind și spui: „Dar parcă tu credeai că…?”. Atunci o să se blocheze, o să încerce să mai articuleze două, trei cuvinte, dar fără nicio șansă.

Cum ar spune americanii: „He shoots and he scoooooores!!!!”. Victoria e a ta, puștiule, bucură-te de ea! Însă atenție mare, dacă o faci înainte de vreme, vei fi învins pe veci. E ca la pescuit. Trebuie să aștepți momentul oportun. Nici prea devreme, nici prea târziu.

Ei bine, dragii moșului, cam asta a fost tot despre ciudați. Pentru moment. Doar nu credeați că există doar 4 categorii de ciudații. Nu, nu! Cum ar spune Joe Black: înmulțește cu infinit și de abia o să cunoști o părticică din toate astea.

*voce de Piersic* Vă pupă lunaticu, ciocoflenderii dreacului!

P.S.: Ratingurile de skilluri menționate mai sus provin, fără dreptul autorului, din Morrowind.

Postuit de lunaticu

Modele

O să continui aici seria mea de observaţii. În luna asta de aprilie vreau să vorbesc de tiparele care ne-au marcat involuntar. Nu mai vreau sa generalizez pentru că poate aici nu e cazul dar într-o mare măsură suntem rezultatul unui tipar mesianic.

În mare parte oamenii acum nu se supun credinţei şi pe bună dreptate. În universul nostru orice entitate trebuie să se adapteze sau sa moară, iar biserica prin fundaţiile ei este o structură care nu permite modificări. Cu toate acestea oamenii încă sunt inundaţi cu povestea mântuitorului nostru şi sacrificiul lui suprem care a fost răsplatit în final. Naraţiunea asta chiar dacă este respinsă ca un fals transmite o idee care este mai puternică. Ideea e că totul este pus în echilibru de o Entitate supremă care judecă şi oferă dreptate. În subconştient oamenii rămân cu asta şi viziunea lor este deci influenţată.

Am văzut de atâtea ori în jur un sacrificiu de sine lipsit de sens cauzat de acest principiu al martirului răsplatit în final pentru chinurile lui. Până acum eu refuz să cred că dreptatea va fi împărţită în final. Dar din păcate viziunea altora diferă. Ei cred în aceată balanţă universală. Ei cred în martiri şi în eroi. Ei chiar cred în autovictimizare. Cum Iisus a înviat dupa 3 zile aşa se asteptă să curgă si asupra lor râuri de miere pentru toate orele lor petrecute în genunchi în faţa altarului.

O faptă bună este recompensa în sine a actului. Un gest altruist poate în cel mai bun caz să creeze o relaţie de prietenie si respect reciproc. Nimeni nu o să simtă milă faţă de o faptă umanitară. E un concept eronat. Ignorarea de sine şi daruirea totală nu o să aducă reconoştinţă necondiţionată. Lucrurile astea depind de metode şi de destinatar.

În final vreau să discut şi de tipul omului înfrânt care îşi joacă ultima carte pe acest principiu de echilibru. Acest tip de personă ajunge într-o situaţie în care nu mai are nici o certitudine. Atunci apelează la acest concept, că de la rău nu poate să meargă decât spre bine. În subconştietul acestei persoane se va derula clar tot procesul de distrugere si renaştere şi poate îi va şi influenţa deciziile în mai rău, crezând că de jos nu poţi decât să mergi sus. O abordare de genul asta mi se pare cel puţin naivă. Starea ta de bine sau de rău depinde majoritatea timpului numai de persoana ta. Forţele externe o să existe tot timpul drept pentru care nu pot fi scoase din ecuaţie, dar trebuie să considerăm că tu eşti maestrul propriei voinţe. În acest caz tu reprezinţi rezultatul procesului de adaptare la circumstanţele date. Din păcate oamenii sunt adaptabili pănâ la un anumit punct în viaţa lor după care stagnează şi mor. Până la consumarea acelui moment nu consider ca are cineva dreptul să spună ca aşteptă să se regleze conturile şi să primească recompensele pentru faptele sale. Noi ne dăm propriile recompense şi negociem termenii existenţei noastre. Mila de sine nu are un loc nicăieri. Autodistrugerea nu aduce niciodată lucruri bune.

Mr.Miezul

La multi 6 saptamani noua!

Nu, nu facem petrecere. Dar in schimb ne-am dori ca toate urarile voastre sa se transforme in lazi de bere!

Au trecut multe de cand am iesit si noi din closet si v-am mantuit cu posturile noastre si in afara celor 4 sinucideri cauzate de scrierile noastre numarul nostru de fani s-a pastrat constant la 2. Asa ca as vrea sa ii multumesc lui Muffin pentru ochisorii ei mari si verzi care ne-au citit atat amar de timp. Sa stii ca te iubim!

In alta ordine de idei vreau sa spun ca ni s-au retras sponsorii de la Patriarhia Romana si in consecinta va trebui sa va trimiteti de acum in colo alocatiile sau alte surse de venit pentru a ne ajuta cauza nobila. Mai multe detalii la ionion(e ok. el nu bea. prea mult. bine putin. da’ e ok ca sigur nu fumeaza). De asemenea daca tot nu sunteti convinsi de cauza noastra nobila puteti asista la uzarea fondurilor primite si va asigur ca vă va cuprinde o stare bahica de intelegere care va face inutile oricare alte explicatii si retineri in a ne trimite banii vostrii.

Mr.Miezul