Modele

O să continui aici seria mea de observaţii. În luna asta de aprilie vreau să vorbesc de tiparele care ne-au marcat involuntar. Nu mai vreau sa generalizez pentru că poate aici nu e cazul dar într-o mare măsură suntem rezultatul unui tipar mesianic.

În mare parte oamenii acum nu se supun credinţei şi pe bună dreptate. În universul nostru orice entitate trebuie să se adapteze sau sa moară, iar biserica prin fundaţiile ei este o structură care nu permite modificări. Cu toate acestea oamenii încă sunt inundaţi cu povestea mântuitorului nostru şi sacrificiul lui suprem care a fost răsplatit în final. Naraţiunea asta chiar dacă este respinsă ca un fals transmite o idee care este mai puternică. Ideea e că totul este pus în echilibru de o Entitate supremă care judecă şi oferă dreptate. În subconştient oamenii rămân cu asta şi viziunea lor este deci influenţată.

Am văzut de atâtea ori în jur un sacrificiu de sine lipsit de sens cauzat de acest principiu al martirului răsplatit în final pentru chinurile lui. Până acum eu refuz să cred că dreptatea va fi împărţită în final. Dar din păcate viziunea altora diferă. Ei cred în aceată balanţă universală. Ei cred în martiri şi în eroi. Ei chiar cred în autovictimizare. Cum Iisus a înviat dupa 3 zile aşa se asteptă să curgă si asupra lor râuri de miere pentru toate orele lor petrecute în genunchi în faţa altarului.

O faptă bună este recompensa în sine a actului. Un gest altruist poate în cel mai bun caz să creeze o relaţie de prietenie si respect reciproc. Nimeni nu o să simtă milă faţă de o faptă umanitară. E un concept eronat. Ignorarea de sine şi daruirea totală nu o să aducă reconoştinţă necondiţionată. Lucrurile astea depind de metode şi de destinatar.

În final vreau să discut şi de tipul omului înfrânt care îşi joacă ultima carte pe acest principiu de echilibru. Acest tip de personă ajunge într-o situaţie în care nu mai are nici o certitudine. Atunci apelează la acest concept, că de la rău nu poate să meargă decât spre bine. În subconştietul acestei persoane se va derula clar tot procesul de distrugere si renaştere şi poate îi va şi influenţa deciziile în mai rău, crezând că de jos nu poţi decât să mergi sus. O abordare de genul asta mi se pare cel puţin naivă. Starea ta de bine sau de rău depinde majoritatea timpului numai de persoana ta. Forţele externe o să existe tot timpul drept pentru care nu pot fi scoase din ecuaţie, dar trebuie să considerăm că tu eşti maestrul propriei voinţe. În acest caz tu reprezinţi rezultatul procesului de adaptare la circumstanţele date. Din păcate oamenii sunt adaptabili pănâ la un anumit punct în viaţa lor după care stagnează şi mor. Până la consumarea acelui moment nu consider ca are cineva dreptul să spună ca aşteptă să se regleze conturile şi să primească recompensele pentru faptele sale. Noi ne dăm propriile recompense şi negociem termenii existenţei noastre. Mila de sine nu are un loc nicăieri. Autodistrugerea nu aduce niciodată lucruri bune.

Mr.Miezul