Arual, nimfa onirică

Cavalerul Negru intră în încăperea secretă din bîrlogul nimfei. ajunsese în sfîrşit în paradisul mult aşteptat. ea îl întîmpină cu o îmbrăţişare caldă şi cu un sărut fad, abia simţit. îi aduse un mic platou cu fursecuri de casă făcute chiar de ea şi o cană de vişinată. dar cavalerul nu băgă de seamă ospăţul pregătit de zîna lui şi se îndreptă, parcă fără voia sa, spre colţul odăii. ceva îi furase privirea; ceva azuriu şi strălucitor cum numai în închipuirea lui putea descrie. întinse mîna către acel ceva, apucîndu-l încet şi cu delicateţe, ca pe un prunc.

-E a lui Jeremy, pisoiul meu favorit, spuse mult adorata crăiasă.
-Oh, Arual, dacă ai ştii tu cît de mult preţuiesc asta!..

Cavalerul începu să atingă pios coardele chitarei bas, sorbind din auzite fiecate notă ieşită din minunatul instrument. era cel mai frumos bas acustic pe care îl văzuse. deodată, în colţul de unde îl luase apăru o fantasmă învăluită întru-un nor argintiu şi misterios care ţinea în mîinile ei ceva ce părea să semene cu o chitară. năluca începu să cînte ca şi cînd sunetul s-ar fi auzit de pe meleaguri îndepărtate, necălcate de picior de om. cavalerul prinse ritmul imediat, umplînd registrul grav cu tonuri pline de greutate. nu dură mult şi nimfa li se alătură, mînuind cu virtuozitatea unui maestru încă în viaţă o mică liră de bronz. totul se îmbina perfect pînă în cel mai mic detaliu..

Cavalerul Negru se trezi ţinînd în braţe pe frumoasa lui nimfă adormită, o sărută lin şi adormi la loc, neştiind dacă o s-o mai vadă pînă la sfîrşitul veacului.

ionion