Ooo, eu sufăr…

Da, eu sufăr! Da, așa spun ei! Cred că și-au dat seama că mă trezesc dimineața și încep să plâng. Așa, fără motiv, ci doar preventiv. Dacă nu mai am cafea sau dacă mă ridic și văd că nu mai am picioare? Preventiv, plâng. Da, eu sufăr. Asta e decizia unanimă a lor. Da, ei. Da, ceilalți. Tan tan tan… chu chu chu…

Ok, hai s-o luăm de la capăt. Poate prindeți ideea. Azi. buCURești. 19:17. Colegi. Cafeneaua 35. Și eu, desigur. Și stam eu așa și priveam în gol, plecat pe câmpii frumoase cu virgine cu sfârcuri tari și labii umede. Și lumea mă întreabă ce am. Și eu le spun că nimic. Ei aparent nu înțeleg. Cum adică nu am nimic? Adică, na, pula mea, stau și privesc în gol și nu zic nimic. Eu sufăr, clar!

Și, na, cum să le explic eu lor că pur și simplu am decis că nu-mi mai pasă? Că m-am săturat să îi fac să înțeleagă? Că i-aș fute până la ultimul în gură? În fine, am discutat deja despre asta aici.

Și, na, pula mea, mă plictisesc și sătul de suferința mea, plec mai devreme decât restul lumii. Și pula mea, ajung și eu acasă și mă pregătesc să mănânc ceva și ghici ce? Sună telefonul. Și mă uit și văd că mă sună X. Și știu că și X suferă, dar ea suferă din motivele greșite. Ea suferă că suferă alții, if you catch my drift. Și, na, pula mea, în fine. Și-mi zic ca pentru mine ce pula mea vrea și asta? Și răspund:

Eu: Da. (sec, da, știu, sec)
X: Heeei, ce faci?
Eu: No, bine, pe acasă. (nu mă înjura ionion. Cum tu vezi singurul lucru bun din bucurești metroul, așa văd eu în timișoara „no”-ul)
X: Măi, ești bine? (traducere: ooo, tu suferi, mă! Tu suferi!)
Eu: Errr, da, pula mea. Da.
X: Ah, ok. Lumea își face griji.

Ok. Pauză. Ce? Wha’? LUMEA? Cine pula mea e lumea? Nu, serios. Deja mă gândeam la ceva foarte masonic, foarte lost: CEILALȚI își fac griji. Nu, pe bune, CE?! În fine, revenind..

Eu: Sunt bine, pula mea.
X: Ok. Că știi și acuma, când ai plecat din 35, a rămas toată lumea așa.. (așa? Așa cum?)
Eu: Nu, e totul ok. Paaaaa!

Revenind. Așa? Cum rămâi așa? Adică să stăm să analizăm. Probabil că am plecat și toată lumea a tăcut câteva clipe, a privit în gol, apoi unul dintre ei a tras aer adânc în piept, a oftat și a spus: Da, bă, suferă! Și ceilalți sigur l-au aprobat tăcut, dând din cap cu privirea în gol. Și asta sigur nu a fost tot. Cu siguranță a venit cineva de la altă masă și i-a întrebat: Băi, tipul ăla era ok? Că mi s-a părut că suferă rău!

Oricum, concluzia generală e că eu sufăr și, mai ales, că ceilalți știu că eu sufăr! Deja nu știu dacă o să mai pot dormi la noapte. Dacă vin ceilalți și mă trezesc în miez de noapte cu ei lângă mine, ținându-mă în brațe și mângâindu-mi fruntea spunând „Gata, gata, suntem aici, nu mai suferi! Gata! Lele, lele…”.

Mă amuză „bunătatea” asta umană. Da, dacă cineva suferă, da, hai să-i fim alături. Da. Așa e bine. Așa e cul. Așa se face, n-ai văzut? Da, el și cu japonezii, săracii de ei! Da, ei suferă. Hai să fim alături de el, să-l susținem. Hai să-i spunem că îl iubim, chiar dacă el suferă. Noi tot îl iubim și așa. Dar dacă m-aș duce și le-aș spune: „Bă, eu sufăr. Știi de ce? Mi-am băut toți banii de chirie și mă dă ăla afară din casă.” probabil unul nu ar sări să mă ajute. Dar, așa, când vine vorba de sprijin moral suntem toți unul lângă altul. Da, haide să ne ajutăm și să fim o mare familie. Uite ce buni suntem noi! Deja acum ne ținem de mână și ne unduim încet ca o salcie și cântăm „Heal the world!”.

Adică, na, pula mea, ai înțeles ceva din ce-am zis? Nu prea cred. Am fost un pic prea „Trainspotting” pentru tine? Acu, na, pula mea, ce vrei? Știi bine că eu sufăr! Offf.

P.S. Mulțumiri domnului Miezu’ pentru „scenarita” de care dă dovadă. Voi dezvolta conceptul de „scenarită” în altă postuire.

Postuit de lunaticu