Hitler, cafea şi răceală

Sunt răcit. Îmi trag nasul ca ultimul drogat. Şi Mutu ar fi mândru de mine! Am ochii umflaţi, de parcă aseară am fost la Fight Club. Nu sunt sigur. Să-l întreb pe Tyler Durden să văd ce părere are. My head feels like a balloon, cum ar spune pink floyd.

Sunt într-o cafenea şi-mi beau cafea. Lângă mine “Confesiunile unui cafegiu”, ce carte de căcat. În faţă doi colegi care se ciondănesc de parcă ar fi căsătoriţi, ciudaţii dracu! Ia mâna de pe bricheta mea, ciudatule!

Afară plouă. Ce vreme de căcat. Toţi vorbesc, toţi au preocupări. Eu scriu. Iar sunt depresiv, ce pula mea! Şi mai am de pierdut o oră. Vine engleza şi iar îmi citeşte proasta aia numele greşit. Departe de mine intenţia de a o corecta, m-am împăcat cu ideea.

Aş vrea să plec undeva departe. Pe dealurile Florenţei sau poate pe străduţele Barcelonei. Să văd cum se scurge timpul ca într-o pictură de Dali. Eu, căştile în urechi şi aparatul foto la gât. Aş vrea să beau un shot de tequila pe o plajă murdară. Aş vrea să se oprească ploaia. Şi mai presus de orice, aş vrea să omor toţi arabii ăştia împuţiţi din facultatea asta de căcat.

Postuit de lunaticu